Sunt o persoană norocoasă. Am câteva prietene de mai bine de 30 de ani, Marta, Veronica și Ilinca. Este o mare plăcere să sporovăim când ne întâlnim. Nu suntem genul de persoane care să vorbească doar să treacă timpul. Întotdeauna găsim ceva interesant de discutat.
Acum vreo două luni, din vorbă în vorbă Marta, care este agent de asigurări, zice:
- Mie îmi place când e ordine si curatenie în casă, însă urăsc, sau mă rog, nu-mi place să fac asta. Așa că, de cele mai multe ori casa mea arată de parcă ar fi explodat o bombă în ea.
- De ce? – o întreabă Ilinca
- Mi se pare că pierd timpul.
- Ce ți-ar plăcea să faci în timpul ăsta?
- Aș prefera să mă plimb, să citesc, să mă uit la un film.
- Dar când faci ordine de ce nu te simti bine?
- Ți-am spus, simt că pierd timpul.
- Cum adică pierzi timpul? Doar timpul tău este viața ta. Când faci treburile casnice, tot în viața ta ești, nu ieși din ea și nici nu se scurtează.
- E adevărat, dar…nu e totuna să te plimbi în parc cu a face curat în debara sau în baie.
Discuția începea să devină interesantă. Veronica și cu mine tăceam chitic și ne aruncam din când priviri ca într-o conversație mută. Ilinca începea să se aprindă. Îi spune Martei:
- Ai putea să te simți bine, să te gândești la ce vrei tu, să-ți pui muzică sau un audiobook și să faci curatenie în timpul ăsta. Eu așa fac atunci când am treburi cam plictisitoare cum este călcatul rufelor sau gătitul. Doar dacă nu crezi că a curăța este o treabă degradantă, că doar slugile fac asta și că este de datoria lor ca persoane fără școală, să accepte să facă astfel de treburi. În acest caz mândria ta de om „cu carte” te împiedică să te cobori la a face treburile slugilor. A face ordine și curățenie te-ar Așa-i?
- Da, se poate! Dacă stau bine și mă gândesc mi se pare degradant să spăl pe joss au să șterg geamuri.
Se vede clar că Marta a căzut pe gânduri.
Ilinca o lasă să reflecteze și se îndreaptă spre noi. Zice:
- De multe ori noi ne identificăm cu munca pe care o facem. Credem că o meserie este mai onorabilă decât alta, sau că o muncă este mai degradantă decât alta. Acest lucru ne determină să judecăm și oamenii din perspectiva muncii pe care sunt dispuși să facă.
Ce-ar fi dacă ne-am imagina că nu suntem oameni ci că suntem componentele unei singure celule vii. Într-o celulă există mecanisme care au diverse funcții bine stabilite: hrănire, reparare, regenerare, reproducere, curațenie-eliminare si creștere-evoluție. Celula nu judecă acea parte din ea care se ocupă cu eliminarea rezidurilor rămase în urma proceselor metabolice și nu o consideră inferioară. Acea parte de curațenie-eliberare de resturi nefolositoare este la fel de importantă și demnă de respect ca și cea care se ocupă cu creșterea sau repararea celulei.
De ce să considere mintea pe cel care se ocupă cu eliminarea deșeurilor degradate ca fiind el însuși degradat? Activitatea de curățenie în casele noastre ar putea fi o îndeletnicire pe care o facem cu iubire și respect. Iar ca urmare, am putea să-i respectăm pe cei care fac această muncă în locul nostru, nu-i așa? Am putea să-i considerăm pe oamenii care fac ordine și curățenie la fel de importanți ca și pe cei care fac mâncare sau îi educă, sau îi îngrijesc pe alți oameni. Voi ce credeți?
- Da, ai dreptate!- revine în discuție Marta. Mi se pare că- mi cad galoanele de pe umăr, pe care mi le-am pus atunci când am terminat facultatea, dacă pun mâna pe mop. Dar să știți că nu e vina mea! Îl aud și acum pe tata în urechi:” Dacă nu înveți ajungi măturătoare de stradă.”
-Bună treabă, n-am ce zice! Nu mă pot abține eu să comentez Frica păzește bostănăria.
-A functionat – continua Ilinca. Motivația negativă tot motivație se numește. Însă nu i-a creat doar dispreț pentru această meserie si pentru oamenii onorabili care o practică ci și dezgust când trebuie să-și elimine resturile.
-Pfff, asa e! Marta arată intrigată.
-Ai vrea să schimbi această paradigmă din gândirea ta? Ți-ar prinde bine din două motive. Mai întâi vei face ordine și curățenie fără resentimente. Asta vei constata foarte curând. Apoi vei căpăta respect pentru cei care fac această meserie.
– Ai drepate! Bine ar fi să văd așa lucrurile.
- Dar mai spune-mi ceva. Ce părere ai, Marta, despre afirmațiile următoare: „Sunt o slugă! Urăsc să fiu slugă.”
- O, da! Nimic mai adevărat pentru mine!
- Ei bine, află că definiția biblică a muncii este serviciul făcut altora. Orice muncă făcută pentru comunitate este onorabilă. Iar dacă semenii noștri sau noi avem vreun beneficiu din asta fără să afecteze sau să încalce voința altora, atunci acea muncă este onorabilă. După aceeași logică orice persoană care prestează o astfel de muncă este demnă de respect. Tu meriți respectul tău și al celorlalți și faci un gest de iubire față de tine însăți atunci când dedici timp activităților de curățire și eliminare a deșeurilor din casă. N-ai de ce să te simți slugă!
- Daaa! Câtă dreptate ai! Multumesc!
Am petrecut din nou o după amiază agreabilă în compania prietenelor mele. Nu mă pot abține să nu trag propriile concluzii în urma discuției la care am asistat. Mai ales că am o atracție irezistibilă pentru psihologie.
Putem să ne simtim slugi în orice îndeletnicire. Cu cât sentimentul că suntem slugi este mai acut când servim oamenii din jurul nostru cu atât viața ne va împinge în meserii în care să trăim acest sentiment mai puternic. Dacă te simti așa verifică și arborele tău genealogic! Cel mai probabil vei descoperi că o bunică sau un bunic a fost slugă. Când învățăm să iubim munca pe care o facem, viata ne permite să trecem la un alt nivel. Vestea bună este că putem avea control asupra acestui lucru.
